Logopedia

     

     Logopedia este o disciplină psihopedagogică având un caracter teoretic determinat de necesitatea de a elucida problemele complexe de natură psihologică, pedagogică, sociologică şi medicală ale limbajului, precum şi un pronunţat caracter practic, vizând corectarea tulburărilor de limbaj, optimizarea inţelegerii şi comunicării.
     Logopedul este specialistul care se ocupă cu diagnosticul şi tratamentul tulburărilor de limbaj şi de comunicare. Activitatea logopedică se desfăşoară în conformitate cu atribuţiile şi responsabilităţile prevazute în fişa postului, precum şi cu normele deontologice ale profesiei şi vizează următoarele obiective specifice:

• depistarea timpurie a persoanelor cu tulburări de limbaj;
• evaluarea complexa;
• stabilirea diagnosticului şi prognosticului pentru fiecare caz evaluat;
• organizarea şi desfăşurarea unor activităţi adaptate în funcţie de tipul/gradul de deficienţă, respectarea particularităţilor de vârstă şi posibilităţile de învăţare ale pacienţilor;
• asigurarea calităţii demersului terapeutic, în vederea riscului de eşec şcolar;
• sensibilizarea familiei copilului cu privire la rolul ei de coterapeut în derularea demersului de terapie logopedică;
• colaborarea cu alţi factori educativi şi reprezentanţi ai comunităţii locale pentru derularea unor activităţi extracurriculare în vederea integrării şi socializării copiilor cu tulburări de limbaj şi de comunicare;
• monitorizarea post-terapie, pentru a preîntâmpina eventualele recidive.
  
  
  Activitatea logopedică este centrată, în special, asupra copiilor, nu numai datorită frecvenţei mai mari a tulburărilor de limbaj, dar şi pentru faptul că la aceştia vorbirea este în continuă structurare , iar dereglările apărute au tendinţa, ca o dată cu trecerea timpului, să se consolideze şi să se agraveze sub forma unor deprinderi deficitare, ceea ce necesită un efort mai mare pentru corectarea lor şi înlăturarea efectelor negative asupra comportamentului şi personalităţii.

         Activitatea logopedică se desfăşoară în baza câtorva principii de baza:

• orientarea intuitiv-practica a terapiei;
• asigurarea accesibilităţii şi varietăţii materialului intuitiv-verbal;
• eşalonarea exerciţiilor de la simplu la complex;
• diferenţierea şi individualizarea materialului şi exerciţiilor;
• participarea conştientă a logopaţilor la terapie;
• trezirea interesului pentru o comunicare corectă;
• asigurarea temeiniciei achiziţiilor verbale.
  
  
  În procesul de evaluare a logopaţilor se ţine seama de următoarele aspecte:

• anamneza subiectului, primele cuvinte şi perioada apariţiei dereglărilor în vorbire;
• eventualele tulburări de vorbire în familie;
• dezvoltarea intelectuală;
• dezvoltarea structurilor perceptiv-motrice;
• integrarea lui socială;
• dezvoltarea limbajului impresiv;
• gradul de dezvoltare a conştiinţei fonematice şi fonologice;
• aspectele lexicale şi grafice în cazul elevilor.